Mă încred în Tine!


Adun în acest strigăt lăuntric toate minunile pe care le-ai făcut și toate dezamăgirile pe care le-am trăit.

Și o strig până ajunge să fie o realitate atât de evidentă încât încrederea asta să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale ființei mele.

O să-mi predic încrederea în Tine până când îndoiala și frica,nerăbdarea vor trebui să plece rușinate…

O să o fac și în tristețe și în bucurie. Dacă nu Tu, Doamne, atunci cine ar fi vrednic de toată încrederea?…

Și Doamne, îți mulțumesc că Tu ai răsplătit într-un mod atât de minunat fiecare ‘mă încred în Tine!’ spus cu teamă și de cele mai multe ori în șoaptă…

În timpul Tău, în lucrările Tale,  în promisiunile Tale, în hotărârile Tale…

28.

Apa se prelinge pe pereții recipientului cu un clincăit dulce. Am tăiat ușor vârfurile cozilor și le-am unit între palme ca să poată să încapă prin gura îngustă a borcanului. Văd cum apa pătrunde prin firele lungi, verzi, ducând viață.

28. și trec mâinile printre ele… să simt efemeritatea… Simt că am trăit cel puțin dublu.

Cum s-au schimbat lucrurile de când eram copil… Cum s-au dărâmat toate visurile mele mărețe în realitățile Lui splendide!

Mă gândesc la toate îmbrățișările și complimentele pe care le primesc zilnic. Mă simt prost. Ceva îmi spune în ureche: nu le meriți. M-am întors de la grădi cu un cadou uriaș și frumos în ghiozdan. Când l-am văzut pe masă nici nu mi-am imaginat că ar fi pentru mine. M-a șocat când mi s-a spus că e al meu. Și mă întreb: de ce nu pot să primesc dragostea, de ce o împing undeva departe? De ce mi-e greu să cred că merit?! Oare pentru că m-am obișnuit toată viața să lupt cu neiubirea?! Cu mânia ce vine din ea, revărsată asupra-mi inimii firave a timpului  când eram copil, a cuvintelor aruncate ca un topor în sufletul meu delicat, cu nerăbdarea arătată din partea celor care nu mi-au îngăduit să-mi trăiesc viața în propriul ritm, cu răul pe care l-am întâlnit pe cale…

Pun borcanul pe masă. Florile au crescut mult din ziua în care le-am primit. Îmi amintesc de vocea lui nana care-mi spunea în după-amiaza asta: “Eu am venit ca voi să aveți viață și s-o aveți din belșug.”  Mă întreb: Doamne, cum arată belșugul? Și florile absorb apa și se înviorează. Și în minte îmi vine cuvântul frângere. Și de unde nu era, Dumnezeu a luat puținul și l-a frânt. Și a frânt până totul a devenit belșug, abundență…

 

 

 

De partea adevărului…

 

F564F481-A033-4A50-A7C1-43E268A65E81

Am inventat jocul ăsta. S-a sfârșit cam prost. Toată lumea era supărată pe toată lumea. I-am rugat să se așeze și cum săteau ei acolo Dumnezeu mi-a dat o lecție, atât pentru ei cât și pentru mine.

Le-am vorbit despre conflict. Despre faptul că răul există; că vor fi situații când oamenii îi vor jigni, când li se vor strica/lua lucrurile, când vor fi loviți, când le va fi greu să continue, când oamenii le vor face rău. Le-am spus să se uite în jur și să se ducă la cel care i-a enervat cel mai tare și să le dea o îmbrățișare. La început le-a fost greu, dar într-un final totul s-a sfârșit cu o îmbrățișare mare.

Trăim într-o lume în care sentimentele sunt clasificare în bune și rele. Nimeni nu te învață ce să faci cu tristețea, mânia, frustrările, anxietatea. Toată lumea îți dă în cap și-ți spune că ceva nu e bine cu tine dacă simți ceva din astea dar mai nimeni nu te întreabă de ce ești trist, sau anxios, sau stresat…toți au soluția și aruncă cu vorbe pioase în stânga și în dreapta incapabili să-și înfrunte propriile emoții.

Și am înțeles că nu negând, minimalizând sau ignorând răul facem ce trebuie doar pentru că noi credem în bine și în dreptate și în Dumnezeu. Noi suntem într-o bătălie cu răul. Și vestea bună e că luptăm pe tărâmul victoriei lui Cristos. Am hotărât să le vorbesc copiilor despre rău, despre sentimentele “rele” și despre cum învingem răul cu bunătatea, iertarea, credința, rugăciunea…

Pentru că “noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti. ” și armele cu care luptăm  noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”

Oameni dragi: Stefan, fratele meu

Mulțumiri, căci așa se cuvine să încep. Pentru că:

mi-ai arătat cum arată și se poartă un gentleman; pentru fiecare ușă deschisă în fața mea și pentru fiecare plasă cărată în locul meu.

pentru fiecare telefon pe care mi-l dai să mă întrebi dacă sunt bine.

dragostea pe care o ai pentru mine și Andre și pentru că cereai să iei tu bătaie în locul nostru când eram mici.

mi-ai oferit cel mai mare buchet de flori pe care l-am primit vreodată.

m-ai încurajat să-mi urmez visurile într-un mod foarte activ.

mi-ai gătit mereu mâncăruri delicioase.

 

deși m-ai ajutat de nenumărate ori, nu mi-ai făcut niciodată să mă simt datoare.

mi-ai făcut cele mai originale cadouri .

 

pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-ai spus, gen ca atunci când mi-ai făcut această fotografie.

Facts:

Faci cea mai bună crème brûlée din lume.

Știi exact ce să spui ca să mă faci să râd.

Mi-ai arătat ce înseamnă să fii puternic.

Sunt mai mult decât binecuvântată să te am ca frate.  Dumnezeu să te binecuvânteze!

 

 

 

Rugă

Har- un cuvânt pe care îl înțeleg pe zi ce trece tot mai mult. Revărsat din cer ca o ploaie binecuvântată. Tu știi fiecare luptă, fiecare înfrângere, fiecare victorie, fiecare stare.

Când îi privim pe ceilalți cu superioritate, dă-ne Doamne har.

Când ne simțim neînsemnați și uitați adun-ne crucea în minte și în inimă siguranța iubirii Tale care a luat o formă atât de vizibilă prin jerta Ta.

Când ne e greu să ne ridicăm dincolo de acuzațiile pe care cel rău ni le aduce și atunci dă-ne har.

Când oboseala ne ajunge din urmă, dă-ne o îndoită porție de har și înviorează Duhul în noi.

Când ne aflăm în situații grele și ochii ni-i ațintim spre Tine, deschide-ne ochii să vedem harul de care ne faci parte să fii cu noi în fiecare clipă.

Da, Doamne, dă-ne Tu har de la Tine să știm că  ai câștigat deja pentru noi victoria când ai murit pe cruce.