Timpul înseamnă har…

Sunt doar un om ce trece prin timp, de aceea înțeleg prea bine că timpul înseamnă har.

…pentru că este un Tată cu brațele întinse care așteaptă pe toți fii rătăciți să se întoarcă acasă. Chiar și pe cei pierduți din casă…

…pentru că Fiul a rupt istoria în două și infinitul s-a făcut clipă și a locuit printre noi plin de har și adevăr.

…pentru că a existat o cruce transformată în altar pe care Dragostea a devenit jertfă.

…pentru că există o Bunătate ce ajunge până la nori și care se întoarce prin ploi de binecuvântare.

…pentru că mânia Lui ține numai o clipă dar îndurarea Lui ține toată viața.

…pentru că deși speri într-o vindecare s-ar putea să vezi măreția unei învieri.

…pentru că Dumnezeu face orice lucru frumos în timpul Lui, preschimbând chiar și răul aparent în bine.

…harul pregătirii pentru veșnicie.

Și întunericul nu e atât de negru…

 

Poți să mergi liniștit prin noapte pentru că există o Lumină care nu se întunecă niciodată. Iar această lumină luminează întunericul și întunericul nu a biruit-o.

În cea mai neagră noapte Dumnezeu aduce zorile dimineții. Nu ești singur căci El e mereu acolo nu doar ca o luminiță de la capătul tunelului. El e Lumină peste tot. “Da, Tu ești lumina mea,  Doamne!” Nu mai băjbâi ci știu cine sunt în Tine. Iar când uit, adu-mi Tu din nou și din nou aminte.

Și nu pot să nu mă întreb: Ce m-aș face fără lumina Ta dulce în întunericul acestei lumi?!

Nu mă mai tem căci Tu ești lumina și mântuirea mea. “Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeu meu îmi luminează întunericul meu. ”

Și în întunericul vieților noastre nu este de fapt atât de noapte… pentru că Cristos rămâne și atunci lumină…

Oameni dragi- Elena

 

Elena dragă,

când te-am întâlnit prima dată nu știam că drumurile noastre se vor mai intersecta atât de frumos. 

Mă bucur că ajutăm împreună o mână de copii să devină oameni și că avem aceeași viziune. De la tine am învățat multe. Abia aștept să reîncepem! Mi-e dor de o îmbrățișare din aia de zeci de mânuțe.

Sunt foarte recunoscătoare că împărtășim pasiunea fotografiei și că mergem pe coclauri și prin clădiri împușcate să face cadre frumoase. Chiar ești super talentată. Știu că ți-am mai spus-o de zeci de ori, dar îți mai spun o dată ca să nu uiți și să prinzi curaj.

Sufletul tău voios de copil, bucuria cu care mă întâmpini de fiecare dată, chiar dacă trebuie să te abați din drum pentru că am pierdut Maxi. 😀

Apreciez super mult cum poți să vezi tot frumosul din urât și cum schimbi totul în jurul tău folosindu-te de creativitate.

Ești un om frumos! Mai ales pentru că în loc să te plângi alegi să te dai pe tine altora.

Ești atât de delicată și în același timp atât de puternică.

Îți mulțumesc că ești unul din acei oameni care mă ascultă și care se roagă pentru mine. Mă simt în siguranță în prietenia ta frumoasă.

Și nu puteam să închei altfel decât cu gogoșile cu ciocolată mâncate împreună când vii să-mi faci o surpriză.

Ești o femeie deosebită și o adevărată binecuvântare pentru mine! You’re my bosom friend. 🙂

 

Mă încred în Tine!


Adun în acest strigăt lăuntric toate minunile pe care le-ai făcut și toate dezamăgirile pe care le-am trăit.

Și o strig până ajunge să fie o realitate atât de evidentă încât încrederea asta să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale ființei mele.

O să-mi predic încrederea în Tine până când îndoiala și frica,nerăbdarea vor trebui să plece rușinate…

O să o fac și în tristețe și în bucurie. Dacă nu Tu, Doamne, atunci cine ar fi vrednic de toată încrederea?…

Și Doamne, îți mulțumesc că Tu ai răsplătit într-un mod atât de minunat fiecare ‘mă încred în Tine!’ spus cu teamă și de cele mai multe ori în șoaptă…

În timpul Tău, în lucrările Tale,  în promisiunile Tale, în hotărârile Tale…

28.

Apa se prelinge pe pereții recipientului cu un clincăit dulce. Am tăiat ușor vârfurile cozilor și le-am unit între palme ca să poată să încapă prin gura îngustă a borcanului. Văd cum apa pătrunde prin firele lungi, verzi, ducând viață.

28. și trec mâinile printre ele… să simt efemeritatea… Simt că am trăit cel puțin dublu.

Cum s-au schimbat lucrurile de când eram copil… Cum s-au dărâmat toate visurile mele mărețe în realitățile Lui splendide!

Mă gândesc la toate îmbrățișările și complimentele pe care le primesc zilnic. Mă simt prost. Ceva îmi spune în ureche: nu le meriți. M-am întors de la grădi cu un cadou uriaș și frumos în ghiozdan. Când l-am văzut pe masă nici nu mi-am imaginat că ar fi pentru mine. M-a șocat când mi s-a spus că e al meu. Și mă întreb: de ce nu pot să primesc dragostea, de ce o împing undeva departe? De ce mi-e greu să cred că merit?! Oare pentru că m-am obișnuit toată viața să lupt cu neiubirea?! Cu mânia ce vine din ea, revărsată asupra-mi inimii firave a timpului  când eram copil, a cuvintelor aruncate ca un topor în sufletul meu delicat, cu nerăbdarea arătată din partea celor care nu mi-au îngăduit să-mi trăiesc viața în propriul ritm, cu răul pe care l-am întâlnit pe cale…

Pun borcanul pe masă. Florile au crescut mult din ziua în care le-am primit. Îmi amintesc de vocea lui nana care-mi spunea în după-amiaza asta: “Eu am venit ca voi să aveți viață și s-o aveți din belșug.”  Mă întreb: Doamne, cum arată belșugul? Și florile absorb apa și se înviorează. Și în minte îmi vine cuvântul frângere. Și de unde nu era, Dumnezeu a luat puținul și l-a frânt. Și a frânt până totul a devenit belșug, abundență…