Timpul dintre final și început XXIX

“În pocăință și în odihnă va fi reîntoarcerea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.”

De vreo câteva zile acest verset îmi răsună tot mai tare în minte. De multe ori în perioadele când Dumnezeu mi-a spus să aștept am experimentat ce înseamnă să te odihnești în El și să-ți fie întărită încrederea.

Am citit azi dimineață cum Dumnezeu răspunde în moduri neașteptate rugăciunilor noastre. Iar de cele mai multe ori binecuvântările Lui vin împachetate cu suferință. De ce e așa, nu știu. Dar un lucru știu și anume că El nu se schimbă. Cristosul care a umblat pe pământ cu mii de ani în urmă e același și azi; al minunilor, a dragostei, al adevărului.

Cât de satisfăcătoar e gândul că El ne poartă în carul lui de biruință. Că atunci când trecem prin momente grele El este mai aproape ca oricând!

Doamne, când ne găsim în momente de învălmășeală și deznădejde, când tristețea bate cu insistență la ușă, când ne simțim singuri și abandonați, vină să locuiești cu noi!

Timpul dintre sfârșit și început XXVIII

E interesant să vezi tiparul după care lucrează Dumnezeu: în mijlocul vieții obișnuite, când nu mai ai nicio speranță și renunți la vis, la orice idee, atunci El se arată ca să-ți dea biruința. Căci timpul Lui este perfect, lucrarea Lui desăvârșită iar căile Lui încercate.

Așteptarea este modul Lui de a lucra să vedem lumina în mijlocul ordinarului, a dezamăgirii, a speranțelor frânte. Nu vă spun povești și idealuri și nici cuvinte care să sune bine. Sunt realități pe care le-am trăit.

El vrea să lucreze lucruri mărețe în noi și pentru noi. De multe ori nici măcare nu îndrăznim să visăm ceea ce El lucrează în final. Ne oprim și ne uităm cu deznădejde, neputincioși fiind, la oameni și situații, la stări confuze și la ceața ce ne învăluie. Trebuie să înțelegem că prin fiecare lucru El vrea să ne arate că este un Dumnezeu care nu și-a părăsit suveranitatea și că lucrurile nu scapă de sub control. Că este un turn de scăpare, o stâncă pe care ne ridică mai presus de ce se poate vedea…

Timpul dintre final și început XXVII

De ce întârzie Dumnezeu? De multe ori o face pentru că are răbdare…fie să ne întoarcem de pe căile noastr rătăcitoare, fie să ne deschidem ochii să vedem lumina Lui, fie pentru că nu suntem gata pentru ce are El pregătit pentru noi.

Uneori întârzie pentru că avem nevoie de prelucrare, de transformare, ca să putem beneficia din plin de harul de care ne va face parte.

Dumnezeu e bogat în bunătate și e milos. Când ne spune: Așteaptă-Mă! o face spre binele nostru. Chiar și așteptare este ceva ce lucrează spre binele nostru. Dumnezeu așteaptă până la momentul oportun, când ne epuizăm toare resursele și ne îndreptăm privirile spre El. Mai întâi trebuie să ne golească de noi înșine și să biruiască în noi orice întăritură și lucruri care nu-i fac cinste. Căci El lucrează în perioadele dintre…

Timpul dintre inceput si sfarsit XXVI

Azi am făcut o plimbare cu Dumnezeu. În timpul acesta mi-a vorbit despre binecuvântare. Mai exact despre motivele pentru care nu o primim.

-De multe ori ne bazăm pe propria deșteptăciune. Cum a făcut Cain care a sfârșit-o rău de tot.

-Uneori căutăm binecuvântarea în altă parte decât acolo unde o are Dumnezeu.

-Uneori nu mai vrem să luptăm. Suntem sătui și obosiți de pustie (poporul Israel)

-Alteori ne grăbim, așa cum a făcut Saul.

Dar din când în când, în mijlocul ordinarului și cotidianului, Dumnezeu face o minune. El se oprește lângă cei ce strigă cu tărie către El. Aude strigătele și-și întinde brațul ca să vină în ajutor.

Îmi pare rău Tată că de atâtea ori când ai privit înspre mine ai văzut un om lipsit de credință, plin de îngrijorare și desnădăjduit. Dar ce bine că Tu nu deznădăjduiești și nu obosești niciodată! La Domnul este îndurare!