Category Archives: Uncategorized

Timpul dintre final și început XVIII

Domnul m-a încurajat mullt în perioada asta și un lucru pe care l-am înțeles este că finalul întotdeauna îi aparține lui Dumnezeu. Am citit o carte despre Iov. De acolo am înțeles că Dumnezeu scrie finalul într-un fel aparte, după ce a terminat de lucrat ce și-a propus, când ne trece de la stadiul de copil la om matur.

Dumnezeu dorește maturizarea noastră. El nu dorește să cunoaștem doar câteva lucruri despre El și din cele spirituale. El nu se mulțumește cu informația, El dorește trăirea, viața. Căci degeaba avem capul mare dacă inimile ne sunt mici…

Timpul dintre final si inceput XVII

Am descoperit că în deșert Dumnezeu ne învață un cântec nou; cântarea nădejdii că atunci când toate trec, când ni se năruiesc visurile, când nu vedem luminița de la capătul tunelului, Cristos se rifică și ne vine în ajutor.

M-a bucurat mult gândul care mi s-a cuibărit aseară în minte: Cristos cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. Știți, e așa de minunat să știi că Dumnezeu te cunoaște, că se bucură de fiecare biruință, că te însoțește în încercare, cântărind-o, ca să nu depășească cât poți duce…

Iar pustiurile din viețile noastre nu sunt spre nimicirea noastră. Sunt ca să ne pregătească pentru întâlnirea cu El. Îmi aduc aminte de momente descrise în Biblie în care Domnul se retrăgea în pustiu să se roage. Și câtă putere primea în acele momente…

Deci pustia nu este doar un loc de odihnă, ci și un loc de întâlnire cu Tatăl. Și mă gândesc la toți oamenii lui Dumnezeu care au avut momentele lor de pustie. Au ieșit de acolo alți oameni. De am putea să vedem și noi pustia ca pe o binecuvântare…

Timpul dintre final și început XVI

Dumnezeu vrea să ne dea odihna Lui. Dar oare suntem noi gata să intrăm în ea? Renunțând la a mai căuta resurse proprii sau soluții?… Mana trebuia să fie suficientă, să le satisfacă nevoile celor din poporul Israel cât au rătăcit prin pustie. Cristos vrea să ne fie suficient. Mai ales în pustie. Acolo El ne arată cel mai vizibil că vrea să ne poarte poverile . Ce trist că e așa de greu să să renunțăm și să-L apucăm pe Cristos. Ce trist că încă purtăm poveri pe care de mult ar fi trebuit să le lăsăm din mâini…

În pustie învățăm cele mai importane lecții. Uneori avem impresia că viața ne încolțește și parcă toate vin peste noi. Dar acolo, în pustie, învățăm că El este judecătorul. Că El pregătește tronul. Cât de mult ar trebui să ne încurajeze gândul că putem apuca harul și să devenim mai mult decât biruitori…

Timpul dintre final și început XV

Poate că uneori Domnul, ca să ne capteze atenția, ne duce în pustie. Locul acela în care orice lucru este altfel decât te aștepți. Locul unde ți se vorbește diferit. Locul în care, izolat de toți, doar tu cu El, biruințele sunt câștigate.

Orice lucru pe care îl predăm Domnului nu mai are putere să ne oftice, căci El îl biruiește în noi. Avem nevoi de pustii, căci acolo suntem dispuși să-I ascultăm glasul. Acolo e liniște și inima ne e frântă ca să putem să ne recunoaștem nevoile și să cerem ajutor.

Rolul pustiei este acela de smerenie. Căci numai Dumnezeu poate să ne smerească fără să ne înjosească. Smerirea Lui este înălțarea noastră. Doar văzându-ne mici vom învăța dependența de El. Ori de câte ori respingem să ne smerim, respingem harul…

Dumnezeu creează în pustie un loc de odihnă pentru cei pe care îi duce acolo. Mulți oameni când ajung în necaz încep să cârtească și să cadă în auto-compătimire. Dar El ne spune mereu să venim cu toate poverile noastre la cruce și să le lăsăm acolo. Și în schimb, ne dă odihna Lui. Ce bun e Domnul!

Timpul dintre sfârșit și început XIV

Bucuria ce vine atunci când toate se duc și totuși El rămâne. Ferice de aceia ce au parte de ea!

Citeam azi în carnețelul de însemnări și am găsit un verset care m-a încurajat mult: “Să nu vă părăsească dar încrederea voastră pe care o așteaptă o mare răsplătire.”

De multe ori am experimentat în perioada asta începuturi de deznădejde. Dar Dumnezeu mi-a încurajat inima de fiecare dată. Și mă gândeam cât de bine este pentru copiii lui Dumnezeu că pot să aibă nădejde. Și nădejdea aceasta nu înșeală. Ea ne face să ne ațintim ochii către Tatăl ceresc. Nădejdea nu e o încredere care se bazează pe iluzii; ea e cea care vede realitățile lui Dumnezeu prin prisma promisiunilor Lui.

Sunt momente, sau cel puțin eu le-am avut, în care promisiunile Lui au fost singurele care m-au ajutat să merg mai departe plină de bucurie. Căci am știut că dincolo de ele se află un Dumnezeu credincios.

Am ieșit în seara asta să alerg și o voce puternică în adâncul meu mi-a spus: spune inimii tale să bată din nou. Nu am înțeles ce vrea să spună asta,dar am primit acest îndemn din partea Duhului Sfânt. Ultimele zile au fost agitate și aglomerate și cred că acest îndemn a fost o aducere aminte că pot să-mi pun toată încrederea în El, mai ales în momentele când disperarea ar vrea să mă tragă în cursa ei…