Category Archives: ganduri

Mă încred în Tine!


Adun în acest strigăt lăuntric toate minunile pe care le-ai făcut și toate dezamăgirile pe care le-am trăit.

Și o strig până ajunge să fie o realitate atât de evidentă încât încrederea asta să ajungă până în cele mai îndepărtate colțuri ale ființei mele.

O să-mi predic încrederea în Tine până când îndoiala și frica,nerăbdarea vor trebui să plece rușinate…

O să o fac și în tristețe și în bucurie. Dacă nu Tu, Doamne, atunci cine ar fi vrednic de toată încrederea?…

Și Doamne, îți mulțumesc că Tu ai răsplătit într-un mod atât de minunat fiecare ‘mă încred în Tine!’ spus cu teamă și de cele mai multe ori în șoaptă…

În timpul Tău, în lucrările Tale,  în promisiunile Tale, în hotărârile Tale…

Rugă

Har- un cuvânt pe care îl înțeleg pe zi ce trece tot mai mult. Revărsat din cer ca o ploaie binecuvântată. Tu știi fiecare luptă, fiecare înfrângere, fiecare victorie, fiecare stare.

Când îi privim pe ceilalți cu superioritate, dă-ne Doamne har.

Când ne simțim neînsemnați și uitați adun-ne crucea în minte și în inimă siguranța iubirii Tale care a luat o formă atât de vizibilă prin jerta Ta.

Când ne e greu să ne ridicăm dincolo de acuzațiile pe care cel rău ni le aduce și atunci dă-ne har.

Când oboseala ne ajunge din urmă, dă-ne o îndoită porție de har și înviorează Duhul în noi.

Când ne aflăm în situații grele și ochii ni-i ațintim spre Tine, deschide-ne ochii să vedem harul de care ne faci parte să fii cu noi în fiecare clipă.

Da, Doamne, dă-ne Tu har de la Tine să știm că  ai câștigat deja pentru noi victoria când ai murit pe cruce.

Desenele mele preferate

S-a crezut cel mai tare și a fost prins într-o cursă. Căci iubirea de sine ne înfășoară cu lanțurile ei și ne face captivi într-o lume din care nu avem cum ieși singuri. Dar vine o zi a speranței când o dragoste diferită, una sacrificială, ne intersecteză drumul și atunci începem să îndrăznim să visăm la libertate…

Ce-mi place la mesajul pe care îl transmite e acela al speranței, al promisiunii împlinite, a dragostei care învinge. Căci da, dragostea iese întotdeauna câștigătoare. Căci vine o zi când te saturi să mai vezi în oglinda sufletului monstrul din tine. Și atunci înțelegi că nu mai trebuie să-l hrănești ci să mori față de sine. Să mori față de o viață egoistă și să învii pentru o viață nouă în care să trăiești pentru alții.

Nu știu altă putere transformatoare decât dragostea. Căci în momentul în care o apuci, în tine începe să prindă contur un chip nou. Am fost schilodiți de păcat. Am ajuns să ne izolăm de oameni și să hrănim monștrii din noi. Dar suntem purtători ai chipului lui Dumnezeu! Și este un moment când dragostea vine și-ți pune înainte imaginea urâtă a eului tău… Înțelegi atunci că e momentul să spui DESTUL! Vreau să devin ceea ce am fost creat să fiu: un fiu, o fiică de Dumnezeu.

Și da, recunosc că Belle a fost o mireasă frumoasă. A fost frumoasă nu pentru rochie și perle, ci pentru că în timp ce Monstrul murea, ea a fost acolo, îngenuncheată și a putut sărbători prima victoria și transformarea. A fost frumoasă pentru că nu s-a lăsat impresionată de chipuri frumoase și promisiuni deșarte. Că a citit de nenumărate ori aceeași carte doar pentru a se bucura de finalul fericit, pentru că și-a trăit viața frumos, dăruindu-se în primul rând pe sine și pentru că, la fel ca și mine, iubea “the broken people”.

Într-un fel “The Beauty and the Beast” este povestea fiecăruia dintre noi. Este povestea răscumpărării…

 

Concluzii

14453874_1266770933342727_1628107920_o

” Vei fi aşezat iarăşi la locul tău dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău. Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! Şi atunci, Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.  Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta, şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu. Îl vei ruga, şi te va asculta şi îţi vei putea împlini juruinţele. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina. Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi. El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”- fragment din Iov 22

Golirile noastre devin umplerile Lui .

Înfrângerile noastre devin victoriile Lui.

Rugăciunile noastre devin răspunsurile Lui.

Smerirea noastră devine înălțarea Lui.

Eșecurile noastre devin câștigurile Lui.

Întunericul nostru devine lumina Lui.

….dacă îl apuci pe El!

 

Dragostea

inima

Dragostea nu moare. Parcă ai zice că-i titlu de telenovelă, film sau carte dar nu e. E una dintre realitățile și refrenul vieții de pocăit. Căci izvorul ei e Dumnezeu, care e veșnic.

Dragostea are multe haine. Uneori ea se îmbracă cu așteptare. Căci ea așteaptă făgăduința lui Dumnezeu în timp ce vasul în care este pusă este prelucrat de Dumnezeu. Uneori se îmbracă cu iertare. Căci știe că sfânt și perfect e doar Dumnezeu în timp ce tovarășii de drum sunt făcuți din același aluat perisabil. Ea lasă loc de greșeli căci a învățat că greșelile sunt cei mai mari învățători. Dragostea nu pretinde, ea oferă. Oferă chiar și atunci când nu mai are de unde. Căci rezervele ei vin dintr-un izvor care este nelimitat. Ea lasă loc de dezvoltare și de schimbare. Ea eliberează și niciodată nu încătușează.

Dragostea se îmbracă cu bunătate căci ea vede nevoile din jur. Dragostea încalță, îmbracă, îmbrățișează, încurajează. Dragostea se îmbracă cu smerenie. Oh, cât e de complicată partea asta… căci de multe ori avem impresia că suntem așa de buni… Dar e vai și amar de noi fără susținerea lui Dumnezeu!

Dragostea spune: Eu nu renunț; mă închid în cămăruță, mă pun pe genunchi și când cuvintele mi se termină, când lacrimi curg pe obraz, eu continui să lupt. Căci dragostea nu moare!