Timpul dintre final și început I

M-am ridicat de pe genunchi cu muzica victoriei cântându-mi în inima. Trăisem cea mai mare înfrângere, dar vocea blândă a Tatălui îmi șoptea în ureche că ceea ce părea a fi un final era de fapt un nou început al lucrării de restaurare.

Picioarele îmi erau amorțite. Nu știu cât am stat, dar bănuiesc că destul de mult timp. După ce încuiasem ușa după mine, picioarele s-au îndreptat instinctiv spre covor, unde am îngenunchiat și nu am spus absolut nimic. Nici nu era nevoie. Dumnezeu îmi cunoștea bine inima. Am deschis  palmele și în timp ce fața îmi era îngropată în covor, Dumnezeu îmi atingea ființa, înviorând-o. A fost o părtășie intimă, fără cuvinte. Inima Lui vorbea inimii mele într-un mod nou…

În acele momente am descoperit o mare bucurie în renunțare și predare. Căci Dumnezeu ne poate umple doar în măsura în care ne golim de noi înșine…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *