Iată Mielul!

Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii…

Te-ai adus ca jertfă pe altarul dragostei, de dor după o relație restabilită, relație ce fusese pierdută în grădină… Și pentru că Te-ai adus jertfă ai primit dreptul să ne răscumperi pe deplin. Spun că Te-ai adus și nu Te-au adus, căci nu oamenii au decis… aveai toată puterea să cobori de pe cruce și totuși ai ales să rămâi acolo…

Și pentru că ai împlinit voia desăvârșită a Tatălui, ai trecut prin moarte și ai învins-o. Tu ești Învierea și Viața. Îți mulțumesc Doamne că a te urma pe Tine înseamnă a umbla în această viață de înviere. Iar această viață este una de biruință. Vreau să biruiesc împreună cu Tine!

Întrebări

Mă uit în jur și văd mult întuneric spiritual. Și nu pot să nu mă întreb: unde am eșuat noi ca și Biserică, ca Adunarea lui Hristos? Poate când am început să credem că-i bine și așa, când ne-am lenevit spiritual, când ne-am închis în bisericuțele noastre unde-i cald și bine, când am început să credem minciuni subtile cum că păcatul nu-i așa de urât, când am început să fim toleranți și să nu ne mai miște păcatul din noi și din alții, când ne-am obișnuit cu dragostea lui Dumnezeu cu iertarea Lui și am încetat să mai privim la sfințenia Lui?! Când am uitat că Hristos ne-a luminat viețile ca să fim lumini în lume și am ajuns în automulțumirea că noi vedem cărarea?!

Am o dorință teribilă în ultima vreme să vorbesc despre cruce, despre dragostea lui Dumnezeu și despre iertarea pe care o primim prin jertfa lui Hristos, despre victoria și domnia Lui în viața noastră. Mă uit în viețile celor nemântuiți și îmi dau seama că Hristos este singura lor șansă să nu petreacă veșnicia în iad. Oare chiar suntem conștienți că chiar există un iad pregătit pentru cei care-L resping pe Hristos?! Oare ne mai pasă?

Azi toată ziua m-am gândit: oare e de-ajuns doar să spunem oamenilor niște lucruri morale, niște lecții și povestiri biblice? Oare înțelegem că adevărata chemare înseamnă “a face ucenici”? Adică a-L arăta pe Hristos prin viețile noastre? Este ușor să te duci într-un loc străin și să vorbești unor necunoscuți despre Dumnezeu, dar cum rămâne cu vecinul/prietenul tău nemântuit care se uită la viața ta și la a lui și-și spune că mai bine ca el decât ca tine? Înțelegem oare că ucenicia nu înseamnă doar a arunca câteva cuvinte, ci a sfărâma bulgării ca sămânța să poată pătrunde ca să aducă rod? Că e trudă și mijlocire și suferință și disperare pentru cei care merg în iad pentru că nu știu? Înțelegem ce înseamnă să-i învățăm pe oameni să păzească tot ce Ne-am poruncit? Doamne, ai milă de generația asta! Aprinde lumina din noi!

 

Copii

Stăteam de vorbă cu bunica lui. A venit prin spate și a făcut un gest pe care a început să îl facă în ultimele zile: vine înainte de plecare și mă îmbrățișează. L-am simțit cum se apropie și pentru că stăteam la nivelul bunicii mi-a luat capul în brațe. Dar ce-am auzit m-a surprins de-a dreptul. Mi-a spus pentru prima dată: te iubesc!

Și în acel moment m-a lovit: iubește-i pe oameni necondiționat și într-un mod în care să înțeleagă și nu după cum ți-ar plăcea ție să fii iubit. Iubește-i pe oameni cu dragostea lui Hristos. Ea e singura care transformă. În realțiile cu cei din jur  spune doar atât: Doamne, iubește-I prin mine! Miracol după miracol! Belșug de har și binecuvântare! Eliberare! Bucurie!

Rugă

Doamne, îmi pare rău că de multe ori când m-ai chemat să fac ceva am stat să mă gândesc prea mult la capacitățile mele și nu am privit spre atotputernicia Ta.

Și îmi mai pare rău că am rămas blocată încercând să-mi dau seama unde am greșit sau ce aș fi putut face diferit și nu am avut timp să înțeleg ce vrei Tu de fapt să faci prin situațiile acelea.

Îmi pare rău și că de multe ori am fost prea fricoasă și nu am îndrăznit să merg în largul mării unde Tu aveai minuni pregătite.

Îmi pare rău că de multe ori m-am autoprotejat de suferință neînțelegând că prin ea lucrezi o greutate veșnică de slavă.

Da, cred că de fapt ce vreau să îți spun e că îmi pare rău a fost prea mult “eu” și prea puțin “Tu”… Dar Doamne, este speranță și pentru mine. Vreau să Te văd!

Bucurie

M-a chemat pe hol și mi-a spus că are ceva să-mi spună doar mie. Era așa de încântat încât m-am gândit că o să îmi arate o notă mare în carnet, când s-a îndreptat spre ghiozdan. A scos în schimb o cutiuță roșie și mi-a dat-o. Am deschis-o repede și am descoperit înăuntru cel mai frumos mărțișor. L-am îmbrățișat și mi-au dat lacrimile.  Căci mi-am adus aminte cum era când a venit și cum e acum. De momentele în care nu puteam dormi gândindu-mă la el și de clipele când m-am rugat pentru el fiind într-o stare de agonie pe care nu pot să o descriu.

M-a bușit plânsul pentru că mi-a spus că l-a cumpărat special pentru mine și că mi l-a dat separat pentru că nu a mai avut bani să ia și celorlalte fete. Pentru că nu a avut răbdare să aștepte până mâine să mi-l dea și mi l-a dat azi.  Pentru că erau două inimi. Pentru că dragostea transformă. Pentru că atunci când nu am știut ce să fac cu el, Dumnezeu l-a iubit prin mine…